Viaţa liberăeste singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.

Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.



Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de Presă Dunărea de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.


Studiul Naţional de Audienţă(SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.

Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.

Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000de afişări, pentru acelaşi interval de timp.

www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.

Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.

Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2018 în format Adobe PDF

Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.

Oferta de mare publicitate în editia tiparita
Apasati aici pentru a descarca oferta de publicitate în format Adobe PDF

Oferta de mica publicitate în editia tiparita
Apasati aici pentru a descarca oferta de publicitate în format Adobe PDF

Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site

Oferta de mare publicitate în editia on-line
Apasati aici pentru a descarca oferta de publicitate în format Adobe PDF